Susținerea pentru premier rămâne incertă în mijlocul crizei politice
Președintele Nicușor Dan a evitat, luni, în cadrul unei intervenții la un post de radio, să răspundă la întrebarea: „Dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan?”, argumentând că este mediatorul în criza politică. Șeful statului a subliniat însă faptul că „suntem într-un moment în care este o poziție ireconciliabilă” între partide.
Poziția președintelui privind susținerea pentru premier
Întrebat direct despre susținerea pentru premier, Nicușor Dan a explicat că rolul său este de mediator într-un context în care tensiunile dintre formațiuni sunt tot mai vizibile. În dialogul cu reprezentanți ai mai multor formațiuni politice, el a remarcat că discuțiile devin tot mai tensionate și că, în prezent, există o ruptură dificil de reconciliat.
„De luni de zile discut și cu unii și cu ceilalți, UDMR , USR, și am constatat că tensiunea este tot mai mare. Suntem într-un moment în care este o poziție cumva ireconciliabilă între două părți, eu trebuie să fiu mediator. (…) Românii să aibă încredere că mergem în direcția bună”, a spus președintele, răspunzând dacă îl mai susține pe Ilie Bolojan.
Poziția constituțională și limitele intervenției
Referitor la exprimarea unui vot de încredere public în favoarea prim-ministrului, șeful statului a subliniat că un astfel de mesaj ar depăși cadrul său constituțional: „nu e constituțional”.
El a reliefat respectul pentru persoana premierului, dar a explicat că, în actualul context, implicarea sa în aprecierea activității guvernamentale ar înclina balanța într-una dintre părți: „Domnul Bolojan este o persoană foarte serioasă, n-am spus niciodată altceva. Pe de altă parte, în momentul acesta este o fractură politică între cele două părți ale unei Coaliții pe care mi-aș fi dorit să funcționeze foarte mult, în sensul ăsta nu pot să să mă pronunț. Inclusiv pe activitate dacă m-aș pronunța, m-aș pronunța într-o parte sau alta a celor două părți. Altfel, bineînțeles, tot respectul pentru domnul prim-ministru”.
Premier tehnocrat: opțiune invocată, dar nedorită
Despre ipoteza numirii unui premier tehnocrat, președintele a spus că, pentru moment, nu se află în situația constituțională de a propune sau desemna o astfel de soluție: „Nu sunt în ipostaza constituțională de a acționa”. El a precizat că poate însă să poarte discuții cu toate părțile pentru a încerca să reducă tensiunile și să regleze problemele apărute.
Surse politice și de la administrația prezidențială au semnalat că varianta unui premier venit din afara partidelor a început să fie analizată de unele formațiuni ca soluție pentru deblocarea situației. Ideea este văzută ca un posibil compromis: o persoană independentă sau provenită din mediul profesional, fără afiliere directă la o formațiune, ar putea constitui o alternativă în cazul în care coaliția nu reușește să formeze o majoritate stabilă.
Dialogul continuă și consultările convocate
Președintele a afirmat că nivelul retoric al tensiunilor a scăzut după rundele recente de consultări, deși unele divergențe rămân reale. „Parte din aceste tensiuni sunt absolut obiective, parte sunt o amplificare în plan retoric. Înțeleg care sunt diferențele de opinie, dar haideți și pentru viitor si pentru publicul care se uita la noi, haideți să nu mai inflamăm și mai mult aceste tensiuni care sunt obiective. Mi se pare că de atunci a mai scăzut nivelul de agresivitate retorică”, a mai spus el.
Astăzi au fost convocate din nou consultări cu toate partidele din coaliție pentru a discuta implementarea marilor programe naționale, pe agenda fiind proiecte-cheie precum PNRR și mecanismul SAFE. Întâlnirile vin după seria de consultări separate organizate săptămâna trecută, în contextul deciziei uneia dintre formațiuni de a se retrage din guvern.
