Prezentări ne-urgente în UPU cresc în timpul sărbătorilor
În perioada sărbătorilor, Unitățile de Primiri Urgențe se confruntă cu un fenomen recurent: un număr crescut de pacienți cu afecțiuni cronice ajung la camera de gardă nu pentru urgențe medicale imediate, ci pentru a fi „puse” temporar sub supraveghere, pe fondul lipsei de alternative sociale sau a dorinței familiei de a pleca în vacanță. Prezentările ne-urgente în UPU au devenit astfel o problemă sistemică.
„Aici s-a găsit o breșă”.
Ce observă medicii de pe linia întâi
Medicii din serviciile de urgență atrag atenția că aceste prezentări se înmulțesc în preajma marilor sărbători. Pacienții care, în mod normal, ar fi monitorizați de medicul de familie sau de specialiști ajung la UPU pentru că rudele vor siguranță pe perioada plecării. Unii dintre acești pacienți sunt aduși cu ambulanța și sunt preluați și investigați de urgență, chiar dacă problema prezentată nu impune internare.
Dr. Cristiana Geormăneanu, medic de urgență și purtător de cuvânt al unei unități sanitare, descrie situația astfel:
„Au început să apară pacienții cu demență, aduși de ambulanță, pentru orice fel de motiv. Noi îi luăm ca atare, începem să-i investigăm. (…) Crește numărul pacienților care sunt greu de îngrijit la domiciliu, mai ales în această perioadă, când foarte mulți decid să petreacă sărbătorile în altă parte și sunt greu de lăsat acești pacienți acasă. Bătrânii în general sunt greu de lăsat acasă, se simt mai în siguranță la spital”
Uneori motivele reale pentru apel sunt recunoscute încă de la sosire, alteori ele reies abia la finalul investigațiilor, când se stabilește că pacientul poate pleca acasă cu recomandări și fără internare.
Dr. Geormăneanu mai semnalează cazurile în care pacientul este adus ca intermediar până la găsirea unui loc într-un centru rezidențial:
„Acum ne-a sosit un pacient care spune că familia intenționează să-l ducă la un cămin de bătrâni. Până atunci l-a adus în Urgență. Pe mine mă pune pe gânduri această situație.
Sunt deja câteva cazuri și mai sunt câteva zile până la la Paște. Deja mă tem că va deveni un obicei. Nu necesită internare toți pacienții aceștia. Aparținătorii au o speranță de a fi ținuți aici 2-3 zile. Să-l internăm pentru 2-3 zile. Poate îl ducem într-o secție unde să stea 2-3 zile. Asta este ce ne avansează familia în momentul în care ni-l aduce, înainte de a vedea despre ce este vorba.
De ce crește presiunea pe UPU și care sunt consecințele
Apelurile nedeclarate corect sau utilizarea UPU ca soluție socială duc la extinderea investigațiilor, implicarea mai multor specialități și la costuri suplimentare pentru sistemul sanitar. În plus, rata de internare este mult mai mică decât numărul prezentărilor, ceea ce arată disproporția între activitatea de gardă și nevoile reale de spitalizare.
Un manager medical implicat în coordonarea spitalelor explică problema prin exemple concrete:
„Este un pacient pe care îl vezi că e tarat, îl vezi că are probleme.
Nu este o urgență, dar omul are o serie de probleme. Începi, și cauți, și-l investighezi și, până la urmă, sunt foarte, foarte mulți bani cheltuiți, și, nu de puține ori, aiurea. Rata noastră de internări este una foarte, foarte mică față de numărul celor care se prezintă (n. red. – în Urgențe).
Dacă se prezintă peste 200 de pacienți, avem undeva la 50 de internări, iar asta în perioadele obișnuite, nu de Sărbători. Și, într-adevăr, se practică și treaba aceasta. Nu e o conduită zilnică sau mulți pacienți, dar se practică și această treabă cu aduci bătrânelul că trebuie să pleci în Maldive și n-ai cu cine să-l lași”
Procedurile lărgite de investigații se declanșează adesea din neclaritatea motivului prezentării:
„Îi găsești o uree sau o creatinină mare, îl chemi pe nefrolog. Vine nefrologul, nefrologul se uită, i se pare că e ceva și pe partea de gastro, cheamă și gastroenterologul, care la rândul lui îi recomandă o serie de analize și o serie de investigații imagistice care și acestea costă. Încarci foarte, foarte mult sistemul sanitar în momentul în care nu ești sincer să spui de ce ai venit”
Rolul serviciilor sociale și al autorităților locale
Există și cazuri în care, la externare, spitalul descoperă că pacientul nu are pe nimeni care să-l primească. Atunci intră în scenă asistența socială a spitalului, care caută soluții împreună cu serviciile sociale ale primăriilor de origine ale pacienților; procesul este însă complex și consumator de resurse.
„Aici vorbim de implicarea părții de asistență socială de la noi din spital care contactează asistența socială de la primăriile de unde provin pacienții. Și atunci se găsesc o serie de soluții prin aceste centre sociale. Dar, într-adevăr, e o muncă asiduă, pentru că nu de puține ori te trezești că pacienții sunt neasigurați.
Și atunci normal că fără implicarea primarilor, a primăriilor și mai departe a altor autorități n-am putea nici noi să facem nimic”
„Sunt situații în care medicul cu asistentul social iau legătura cu familia – vedeți că aducem omul la ora cutare, cu ambulanța spitalului, bineînțeles – și nu vor să-l primească. În situații de genul acesta suni primăria, asistența socială, și se implică și găsesc loc”
Soluții practice pentru a reduce prezentările ne-urgente în UPU
Specialiștii propun măsuri care să diferențieze clar rolurile serviciilor medicale și sociale: dezvoltarea unor paturi pentru pacienți cronici, transformarea unor spitale mici în unități orientate către îngrijire pe termen lung, creșterea capacității serviciilor de asistență la domiciliu și introducerea unor sisteme eficiente de triere în UPU, care să direcționeze persoanele fără urgențe către servicii non-urgente.
Un reprezentant al asociațiilor pentru protecția pacienților sintetizează nevoia de reformă organizatorică:
„Cauza principală este organizarea Unităților de Primire Urgență. Aici s-a găsit o breșă”
El argumentează că, dacă UPU ar funcționa după reguli de triere și cu o demotivare a folosirii abuzive, presiunea ar scădea și actul medical s-ar desfășura mai eficient:
„În alte țări nu se permite așa ceva. Serviciile sociale își fac treaba lor, serviciile medicale au treaba lor, este fiecare cu bugetul lui.
Există o listă de așteptare pe criterii medicale. La noi, dacă le spui așteaptă – nu se poate, de ce să așteptăm, că noi trebuie să fim primii! (…) Dacă UPU ar fi altfel organizat, să rezolve toate cazurile de urgență cu o selecție foarte bună, riguroasă, și cumva cu o demotivare a celor ce apelează în mod abuziv la UPU, lucrurile ar merge mai structurat.
Adică: medic de familie, apoi trimitere la medic specialist de anumite specialități, se fac analize de laborator. Dacă este urgență, să fie urgență, nu la modul în care stai în așteptare 8 ore, 16 ore, acolo, în Unitatea de Primire Urgență”
El propune un mecanism clar de triere care să ofere, pentru cazurile non-urgente, o consultație minimală și direcționarea către cabinetul potrivit, astfel încât pacientul să primească îngrijirea necesară fără a bloca resursele UPU:
„Pacientul se prezintă, este triat, i se spune – e urgență de tipul X sau nu este urgență. . Și atunci omul se duce acolo unde este îndrumat și așteaptă. Bine, așteaptă un timp, dar un timp rezonabil. Dar știe din start cât așteaptă în funcție de codul urgenței.
Cel puțin cei cu albastru și alb, care nu sunt urgențe, merg la un cabinet care stă pe lângă UPU, care nu mai este urgență medicală, și unde omul merge, este consultat și i se spune – până când mergeți la medicul de familie, pentru cinci zile, vă facem un minim de investigații. Sau li se dă ceva, un calmant, o soluție astfel încât pacientul poate să mai aștepte până când merge la medicul de familie. Apoi pacientul merge la medicul de familie, merge la medicul specialist, după caz.
Sau dacă medicul de familie spune că e de mers la spital, merg la spital, nu mai merg la UPU. Acum, noi cazurile – și urgențe și neurgențe – le ducem prin UPU”
Pe termen lung, soluția implică investiții în servicii sociale accesibile, paturi pentru îngrijire cronică și sprijin financiar pentru firmele de îngrijire la domiciliu, astfel încât familia să aibă alternative viabile și unitățile de urgență să poată trata eficient cazurile cu adevărat urgente.
