Tichetele de creșă: ce se schimbă din aprilie 2026
Valoarea ticheteleor de creșă a fost majorată, măsură anunțată de ministrul Finanțelor pe 2 aprilie. Creșterea are loc ca răspuns la scumpiri și pentru a oferi un sprijin suplimentar familiilor cu copii mici.
Tichetele de creșă – principalul ajutor pentru părinți
Tichetele de creșă vor avea, începând din luna aprilie 2026, valoarea de 740 de lei pe lună, cu 30 de lei peste nivelul anterior. „Tichetele de creșă ajung la 740 lei/lună, începând din aprilie 2026, prin ordin comun semnat cu ministrul Muncii. Aceste tichete se pot acorda lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, sau până la 3 ani în cazul copiilor cu handicap”, a explicat ministrul.
Măsura urmărește să susțină părinții activi pe piața muncii, acoperind o parte din costurile tot mai ridicate ale îngrijirii timpurii.
Cine și în ce condiții poate primi tichetele de creșă
Tichetele pot fi acordate angajaților, atât din sectorul privat, cât și din cel public, la cerere. Ele sunt emise exclusiv în format electronic și pot fi utilizate doar pentru plata serviciilor oferite de creșă sau entități asimilate acestora, conform consultanței juridice.
Tichetele se acordă lunar pentru fiecare copil al salariatului – inclusiv pentru copiii adoptați sau pentru cei aflați sub tutelă. Nu pot beneficia de aceste tichete asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul în cadrul unui plasament în regim de urgență.
Contractele dintre operatorii tichetelor și creșe trebuie să fie încheiate între unitățile emitente și prestatorii de servicii în mod legal, iar angajatorii au responsabilitatea de a informa salariații cu privire la unitățile partenere cu care emitentul are contracte.
Documentele necesare pentru acordare
Pentru solicitarea tichetelor de creșă, angajații trebuie să depună o serie de documente justificative:
- cerere pentru acordarea tichetului de creșă;
- documentul emis de creșa sau entitatea asimilată care atestă înscrierea copilului;
- acte care dovedesc calitatea de părinte (certificat de naștere) sau hotărârea judecătorească de adopție, după caz;
- documente care atestă calitatea de tutore, când este cazul;
- declarație pe proprie răspundere că celălalt părinte sau tutorele nu beneficiază de indemnizație sau de tichete pentru creșterea copilului, conform prevederilor legale;
- alte documente solicitate, în funcție de regulamentul intern al angajatorului.
Tichetele culturale: cât vor valora
Pe lângă tichetele de creșă, a fost majorată și valoarea tichetelor culturale, pentru a susține accesul la evenimente și consumul cultural.
„Tichetele culturale cresc la 250 lei/lună și 490 lei/eveniment, prin ordin comun semnat cu ministrul Culturii. Astfel, menținem accesul la cultură, sprijinim sectorul cultural și încurajăm consumul de produse și servicii culturale. Tichetele culturale sunt deductibile 100% din impozitul pe profit al companiilor și pot fi acordate angajaților încadrați cu contract de muncă”, a mai explicat ministrul.
Prioritizarea sprijinului pentru familii și cultură
Oficialii subliniază că aceste majorări sunt o prioritate, chiar și în condiții bugetare complicate, pentru a proteja accesul la cultură și a sprijini familiile în cheltuielile cotidiene.
„Accesul la cultură şi sprijinul familiilor în aspectele care influențează viața de zi cu zi şi dezvoltarea armonioasă a societății trebuie să continue şi în perioadele complicate bugetar, printr-o atentă prioritizare. Miza rămâne dezvoltarea sănătoasă a statului, cu viziune pe termen lung”.
