Amenințarea PSD cu ieșirea de la guvernare: risc pentru stabilitate și pentru partid
Amenințarea PSD cu ieșirea de la guvernare – analiza unui sociolog
Remus Ștefureac, sociolog, atrage atenția că strategia prin care PSD amenință cu retragerea din guvern este percepută de cetățeni ca fiind dăunătoare și poate afecta chiar poziția partidului, în special prin pierderea accesului la resursele guvernării.
Analistul observă că această tactică de comunicare a reapărut imediat după alegeri, iar scopul pare a fi schimbarea agendei politice și recâștigarea controlului asupra jocului public. El pune însă semne de întrebare asupra eficienței unei astfel de strategii pe termen lung.
„Care este argumentul și sursa cea mai importantă de putere politică pentru PSD? Reprezentarea parlamentară, evident, și faptul că, în interiorul acestei coaliții, este principalul partid din punct de vedere al susținerii parlamentare. Punerea pe tapet acestui subiect, sigur, din punct de vedere al unei strategii de comunicare, este o strategie corectă, în sensul în care încerci să schimbi agenda și, evident, să recâștigi controlul asupra jocului politic”, a spus Ștefureac.
Potrivit sociologului, însă, efectul perceput de populație este unul negativ: tensiunea permanentă generează senzații de instabilitate și incertitudine care afectează încrederea în capacitatea clasei politice de a guverna eficient.
„Cert este că pentru marea majoritate a populației acest amenințare permanentă este extrem, dar extrem de nocivă. Se întreține acel sentiment de instabilitate, de incertitudine, de risc, de insecuritate, iar se ceartă ăștia… Păi dacă ei nu se înțeleg, cum să iasă ceva bine din țara asta? Toate aceste chestiuni au consecințe negative asupra, sigur, tuturor partidelor, dar au consecințe negative și asupra PSD, pentru că ele inhibă orice potențial de creștere a PSD”, a adăugat el.
Sociologul subliniază că electoratul este obosit de disputele politice, iar conflictul constant blochează eventuale perspective de consolidare a partidului.
„Încă o dată, inhibă potențialul de creștere. Și riscurile sunt și asupra PSD. Și mai mult, bagi dividende electorale și mai multe în buzunarul cui? În buzunarul opoziției! Ce înseamnă opoziția în acest moment? Din punct de vedere parlamentar, știm ce înseamnă, dar din punct de vedere al intenției de vot, opoziția în acest moment înseamnă un singur partid: AUR”, a explicat sociologul.
Ștefureac mai atrage atenția asupra limitărilor retoricii agresive: în competiția cu un partid radical, este greu pentru formațiunile tradiționale să egaleze tonul și radicalismul declarațiilor fără a-și pune în pericol propria bază de susținere.
„Este aproape imposibil ca PSD să țipe mai tare decât AUR. Cel puțin la nivelul retoricii agresive, la nivelul retoricii radicale. Nu cred că acest lucru este posibil. În plus, ieșirea de la guvernare mai comportă un risc strategic, aș spune, pentru PSD, pentru că odată ce ieși de la guvernare, ieși sigur și din siajul beneficiilor guvernării. Și atunci întreb: care ar fi strategia? Iese PSD de la guvernare, rămâne în opoziție, sprijină guvernul, dar nu mai are chiar același acces la resurse. Deci, elita, să spunem, centrală și locală, poate începe să se uite la perspective viitoare și se mută la un partid radical astăzi, care încearcă cumva să-și mai modereze tonul sau cel puțin asta încearcă să ne lase să credem.
„Sau PSD iese de la guvernare și încearcă să formeze o altă majoritate. Și dacă formează o altă majoritate, cu cine o face? Cu AUR? Alte riscuri, evident, pentru că vorbim, dincolo de reprezentare a parlamentară, vorbim de un partid care în susținerea electorală are un scor dublu comparativ cu PSD. Evident că va avea o conduită de lider. Evident că, de asemenea, din această perspectivă, PSD ar putea avea de pierdut. E o situație complicată”, a explicat Ștefureac.
Concluzia analistului este că amenințarea PSD cu ieșirea de la guvernare poate aduce mai mult prejudiciu decât beneficii, atât pentru stabilitatea politică a țării, cât și pentru însăși capacitatea partidului de a-și păstra sau crește electoratul.
