Accident de muncă aproape fatal: povestea supraviețuirii după o electrocutare
Un accident de muncă grav s-a transformat într-o relatare despre lupta pentru viață. Un bărbat din Caraș‑Severin a primit o a doua șansă după ce s‑a electrocutat în timp ce lucra pe un stâlp, trecut prin luni de îngrijiri și zeci de intervenții chirurgicale.
O poveste despre supraviețuire după un accident de muncă
Dănuț lucra pe un stâlp al rețelei de electricitate în apropiere de Caransebeș când, din cauza unui scurt circuit, a rămas blocat la înălțime și a suferit arsuri severe.
„M-am urcat în ziua aia pe stâlp, am alunecat și, în momentul când am ridicat capul până mâine ziua la spital, nu îmi amintesc absolut nimic.
O singură imagine am cu doi colegi care m-au dat jos, unul în fața mea și unul în stânga mea era. În rest, nu îmi amintesc absolut nimic”, povestește Dănuț Novăcescu.
Bărbatul a fost transportat în stare gravă la un spital din Timișoara, unde prognosticul inițial privind șansele de supraviețuire a fost rezervat. Echipa medicală a realizat peste 30 de intervenții chirurgicale, iar perioada de spitalizare a durat aproximativ două luni și jumătate.
„Vorbim de un risc vital major, pronosticul de supraviețuire a fost unul destul de scăzut. Intervențiile chirurgicale au fost în număr de peste 30 și perioada de spitalizare a fost de două luni jumătate”, explică medicul coordonator al unității pentru arsuri.
Leziunile cele mai serioase au vizat zona scalpului: un defect de aproximativ 10 centimetri a impus folosirea unor lambouri avansate pentru acoperire, proceduri complexe menite nu doar să vindece, ci să determine regenerarea țesutului.
Medicul descrie tehnici moderne aplicate în tratarea pacientului: „Am început cu utilizarea argonului de plasmă, care eliberează radicali de oxigen și de azot. A fost utilizată lumina albastră, tehnici de grefare de grăsime, lifofeeling”.
Dănuț remarcă sprijinul echipei medicale și atmosfera umană din jurul lui: „Toată lumea a venit cu zâmbetul pe buze la tine, de la infirmier, brancardier, medici și toată lumea a dat speranța de bine, nimeni nu te-a tratat ca un pacient, n-ai simțit dacă ești membrul familiei sau pacient”.
Statisticile naționale arată că accidentele la locul de muncă rămân o problemă frecventă: în prima jumătate a anului trecut, peste 2.400 de persoane au ajuns la spital în urma unor astfel de incidente, iar 32 dintre ele și‑au pierdut viața.
